Un avion de evacuare medicală care transporta șapte persoane, între care o pacientă franceză, din Burkina Faso în Senegal, s-a prăbușit sâmbătă seara în largul zonei de coastă a capitalei Dakar, a anunțat duminică aviația civilă, relatează
Agerpres.
Aparatul, un bimotor HS 125 aparținând companiei private Senegalair, avea la bord, în afară de pacientă, trei membri ai echipajului — doi algerieni și un congolez — precum și un doctor și două infirmiere senegaleze, a anunțat într-un comunicat Agenția națională a aviației și meteorologiei (Anacim) din Senegal.
Contactul a fost pierdut cu avionul la puțin timp după ora 19.00 (locală și GMT) la 111 km vest de Dakar, a precizat Anacim, subliniind că armata aerului a efectuat cercetări în zonă. Avionul a plecat din Ouagadougou la 16.35 (locală și GMT) și urma să aterizeze la Dakar, la 18.20, potrivit unei surse din Burkina Faso.