Incidentul a avut loc miercuri, iar anunțul a fost făcut chiar de reprezentanții companiei aeriene. Aceștia au transmis și că autorităţile competente iau măsurile necesare.
”Avionul a aterizat la 22 de minute după decolare, iar pasagerii s-au întors în siguranță la aeroportul din Cairo, unde se iau măsurile necesare”, a transmis EgyptAir, potrivit Reuters.
Nu a fost făcut public mesajul scris pe respectivul bilet. Incidentul are loc la șase ani de la atacul terorist care a vizat un avion Airbus A321 al companiei ruse Kogalymavia, care zbura între staţiunea egipteană Sharm-el-Sheikh şi oraşul rus Sankt Petersburg.
Aeronava a explodat în aer, iar toți cei 224 de oameni aflați la bord au murit. Atentatul a fost revendicat de ramura egipteană a grupării Stat Islamic.
După episodul respectiv, Rusia a suspendat toate zborurile către Egipt. În luna august a acestui an, au fost reluate zborurile către Sharm-el-Sheikh şi Hurghada.