Antena 3 CNN Externe Avion cu destinaţia Cluj Napoca, întors la sol pe aeroportul din Budapesta

Avion cu destinaţia Cluj Napoca, întors la sol pe aeroportul din Budapesta

<1 minut de citit Publicat la 10:42 30 Iul 2010 Modificat la 10:42 30 Iul 2010
Avion cu destinaţia Cluj Napoca, întors la sol pe aeroportul din Budapesta

Un avion aparţinând companiei aeriene Malev, cu destinaţia Cluj Napoca, a fost întors la sol, joi noapte, din cauza unor probleme tehnice. Aeronava decolase de pe aeroportul internaţional Ferihegy din Budapesta.

Potrivit purtătorului de cuvânt al autorităţilor aeroportuare din capitala ungară, citat de MTI, avionul a decolat joi seară, la ora 23:35 (24:35, ora României). Avionul a fost nevoit să se întoarcă la sol la scurt timp de la decolare. Din primele cercetări reiese că problemele tehnice au apărut la unul dintre motoarele aeronavei.

Conform sursei citate, aparatul de zbor a fost adus la sol în siguranţă.

Antena3.ro





×
x close