Cutremurul puternic care a lovit luni Japonia a determinat autoritățile să avertizeze populația să evacueze unele zone de pe coasta de vest. Mii de locuințe au rămas fără curent electric, iar zborurile și serviciile feroviare din regiune au fost afectate și ele, relatează Reuters.
Agenția Meteorologică Japoneză a emis avertizări de tsunami pentru prefecturile de coastă Ishikawa, Niigata și Toyama, acestea fiind primele avertizări majore de la cutremurul și tsunamiul care au lovit nord-estul Japoniei în martie 2011.
Unele case au fost distruse și au fost trimise unități ale armatei pentru a ajuta la operațiunile de salvare, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Hayashi Yoshimasa, adăugând că autoritățile încă evaluează amploarea pagubelor.
Mai multe cutremure puternice în zonă, unde activitatea seismică mocnește de peste trei ani, ar putea avea loc în zilele următoare, a declarat oficialul JMA Toshihiro Shimoyama.
"Locuitorii trebuie să rămână în alertă pentru alte posibile cutremure și îi îndemn pe oamenii din zonele în care se așteaptă tsunami să se evacueze cât mai repede posibil", a declarat premierul Japoniei, Fumio Kishida
"Fugiți!", un avertisment galben aprins a apărut pe ecranele televizoarelor, sfătuind locuitorii din anumite zone de pe coastă să își evacueze imediat casele, potrivit Mediafax.