Antena 3 CNN Externe Avertismentul dur pe care Hamas îl trimite Israelului odată cu alegerea noului lider politic. Ce planuri are gruparea teroristă

Avertismentul dur pe care Hamas îl trimite Israelului odată cu alegerea noului lider politic. Ce planuri are gruparea teroristă

Yahya Sinwar
Yahya Sinwar este „arhitectul” atacului devastator din 7 octombrie 2023. FOTO: Profimedia Images
de Bianca Chirilă    |    06 Aug 2024   •   23:26

Un responsabil al Hamas a declarat că numirea liderului său din Gaza, Yahya Sinwar, la conducerea mişcării islamiste palestiniene transmite un „mesaj puternic” Israelului, la zece luni după începerea războiului în Fâşia Gaza, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Această alegere este „un mesaj puternic adresat ocupantului (Israel) potrivit căruia Hamas continuă pe calea rezistenţei”, a spus oficialul citat sub rezerva anonimatului.

Asasinarea lui Haniyeh, care a crezut în încheierea unui acord de încetare a focului şi a unui acord de schimb de prizonieri (ca urmare a unei medieri cu Israelul, n.red.) a determinat Hamas să aleagă un lider care să gestioneze lupta şi rezistenţa împotriva inamicului”, a adăugat el.

Mişcarea palestiniană Hamas l-a desemnat marţi pe Yahya Sinwar drept liderul său, în urma asasinării fostului lider Ismail Haniyeh la Teheran, la 31 iulie, notează AFP, Reuters şi DPA. Iranul şi mişcarea palestiniană Hamas au acuzat Israelul că s-a aflat la originea acestui asasinat. Israelul a refuzat până acum să facă vreun comentariu pe acest subiect.

Armata şi autorităţile israeliene îl acuză pe Yahya Sinwar că este unul dintre cei care au conceput şi organizat atacul terorist comis de Hamas în 7 octombrie în sudul Israelului.

×
Subiecte în articol: Hamas Yahya Sinwar Israel
Citește mai multe din Externe
» Vezi toate știrile din Externe
Cele mai noi știri
Parteneri
x close