Vicepreşedintele SUA, Mike Pence, a promis miercuri Coreii de Nord un răspuns „zdrobitor” în caz de atac, calificând Phenianul drept cea mai „periculoasă şi urgentă ameninţare în regiune”, potrivit AFP.
Aflat în Japonia, vicepreşedintele american a avertizat trupele la bordul portavionului Ronald Reagan, care staţionează în arhipelag că „nori groşi se strâng la orizont” şi a adăugat că utilizarea de către regimul comunist nord-coreean a armelor nucleare sau balistice va antrena o reacţie majoră a administraţiei Trump.
Aceste afirmaţii rostite în cursul unei vizite de două zile în arhipelagul nipon, după trecerea prin Coreea de Sud, unde făcuse o escală în zona demilitarizată (DMZ) intercoreeană, intervin în plină recrudescenţă a tensiunilor între Washington şi Phenian.
În timp ce ameninţarea unui al şaselea test nuclear persistă din partea regimului comunist, viceministrul de externe nord-coreean, Han Song-Ryol, a declarat marţi la BBC că ritmul tirurilor balistice se va accelera: „Vom face mai multe teste cu rachete săptămânal, lunar şi anual”.
În faţa unei atitudini pe care comunitatea internaţională o califică drept provocare prin încălcarea rezoluţiilor ONU, Pince a afirmat deja că „toate opţiunile” sunt de acum înainte „pe masă”.
„Vom contracara orice atac cu armă convenţională sau nucleară”, a insistat miercuri Mike Pence. Potrivit lui, replica va fi „zdrobitoare şi eficientă”, la înălţimea „hotărârii preşedintelui Trump şi a forţelor armate ale SUA”.