Antena 3 CNN Externe Ultimul avertisment făcut de Rusia la adresa NATO

Ultimul avertisment făcut de Rusia la adresa NATO

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 15:30 17 Apr 2022 Modificat la 15:31 17 Apr 2022
F-16
Sursa foto: hepta

"Recenta amplificare a activității NATO în Arctica reprezintă un motiv de îngrijorare. Un alt exercițiu militar la scară largă al Alianței a avut loc, recent, în Norvegia.

În opinia noastră, aceasta nu contribuie la securitatea regiunii", a declarat ambasadorul rus pentru misiuni speciale al Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Nikolai Korciunov, care este și reprezentant al Rusiei în Consiliul Arctic.

Potrivit lui Korciunov, acțiunile NATO sporesc posibilitatea de "incidente neintenționate", care, pe lângă riscurile de securitate, ar putea aduce "prejudicii grave" ecosistemului zonei arctice.

Korciunov nu a precizat la ce tip de "incidente neintenționate" se referă.

În luna martie, Finlanda şi Suedia, care în prezent iau în calcul posibilitatea de a adera la NATO, au participat în Norvegia la un amplu exercițiu militar al Alianței, intitulat Cold Response 2022.

Programat cu multă vreme în urmă, exercițiul a vizat testarea capacității aliaților de a se apăra în caz de agresiune, în condiții de frig accentuat și într-un mediu dificil.

Rusia anunță că ar putea muta arme nucleare în regiunea baltică. Lituania spune că armele sunt deja acolo

Este o capacitate a cărei importanță a fost accentuată de ofensiva militară rusă împotriva Ucrainei, declanșată la finele lunii februarie.

Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse şi unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai președintelui Vladimir Putin, a avertizat NATO că, dacă Suedia şi Finlanda vor adera la organizația militară, Rusia va trebui să-și consolideze apărarea în regiune.

Medvedev a indicat că Moscova ar urma să desfășoare arme nucleare în regiunea baltică.

Oficialul rus a primit replica oficialilor din Lituania.

Arvydas Anusauskas, ministrul lituanian al Apărării, a arătat că Rusia are deja arme nucleare în regiunea baltică și că acestea au fost desfășurate în exclava Kaliningrad înainte de actuala criză.

"Actualele amenințări ruse sunt destul de ciudate, în condițiile în care, chiar și fără actuala situație de securitate, știm că ei păstrează arme la 100 de kilometri de frontiera Lituaniei", a spus ministrul lituanian.

"În Kaliningrad au fost întotdeauna păstrate arme nucleare iar comunitatea internațională și țările din regiune sunt perfect conștiente de acest lucru", a adăugat el.

La rândul său, premierul lituanian, Ingrida Simonyte, a spus că amenințarea Rusiei de a-și întări prezența militară, inclusiv nucleară, în regiunea baltică nu reprezintă "nicio noutate".

Foto: Aparat american F-16 în zbor deasupra regiunii arctice, în timpul unei operațiuni de realimentare în zbor, martie 2022

×
x close