Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a trimis un avertisment puternic Budapestei, îndemnând-o să abandoneze ideea introducerii pedepsei cu moartea. În cazul în care premierul ungar Viktor Orban va insista asupra punctului său de vedere, ţara sa va trebui să părăsească Uniunea Europeană, a declarat tranşant Jean-Claude Juncker, într-un interviu acordat duminică ziarului german Süddeutsche Zeitung, citat luni de mass-media internaţionale, între care Deutsche Welle (în limba rusă) şi Unian şi preluat de AGERPRES.
"Acesta va fi un motiv de divorţ", a spus preşedintele Comisiei Europene, în interviul în care a avertizat, pe de altă parte, că o ieşire a Greciei din zona euro ar putea deteriora încrederea în moneda unică europeană.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a impulsionat cu câteva săptămâni în urmă dezbaterea pe tema pedepsei cu moartea, afirmând că fiecare ţară din UE ar trebui să poată decide singură dacă să introducă sau nu pedeapsa capitală.
Aceasta însă, aminteşte agenţia de presă Reuters, contravine acordurilor fundamentale ale Uniunii Europene.
Pedeapsa cu moartea a fost abolită în Ungaria chiar după căderea comunismului în anii 1990, cu mult înaintea aderării sale în 2004 la blocul comunitar.
Comisia Europeana a reacţionat imediat după ce premierul Viktor Orban a anunţat în legătură cu posibila readucere "pe ordinea de zi" a acestei probleme, amintind ca abolirea pedepsei cu moartea este ''o condiţie prealabilă pentru aderarea la UE'' şi pentru a rămâne în blocul comunitar.
Recent, preşedintele Comisiei Europene l-a primit într-un mod mai puţin obişnuit pe premierul Ungariei, Viktor Orban, la summitul Parteneriatului Estic de la Riga (Letonia). "Salut, dictatorule", i-a spus Juncker lui Orban, căruia unele cancelarii europene îi reproşează "derapaje" şi "atitudini dictatoriale".