Antena 3 CNN Externe Avertisment OMS: interdicțiile de călătorie nu vor opri Omicron

Avertisment OMS: interdicțiile de călătorie nu vor opri Omicron

Cerasela Stafie
<1 minut de citit Publicat la 14:05 01 Dec 2021 Modificat la 14:05 01 Dec 2021
Organiza?ia Mondial? a S?n?t??ii
Avertisment OMS: interdicțiile de călătorie nu vor opri Omicron Sursa foto: Getty Images/ Sean Gallup

În contextul răspândirii acestei tulpini în tot mai multe state europene, dar și în fața temerilor conform cărora tulpina ar fi rezistentă în fața vaccinurilor, specialiștii de la OMS au transmis că preferă să le recomande oamenilor să amâne călătoriile, decât să încurajeze închiderea tuturor frontierelor.

Interdicțiile generale de călătorie nu vor împiedica răspândirea noii variante Omicron a coronavirusului, a avertizat marți OMS. Organizația le-a recomandat celor peste 60 de ani să-și amâne călătoriile.

Aceste interdicții „pun o povară grea asupra vieților și mijloacelor de trai” și pot descuraja țările să „raporteze și să facă schimb de date epidemiologice”, a menționat OMS, potrivit Le Figaro.

Între recomandările pe care OMS le-a transmis populației, organizația le-a cerut „persoanelor care nu sunt vaccinate complet sau care nu au făcut dovada infectării anterioare cu SARS-CoV-2 şi care prezintă risc crescut de a dezvolta o boală gravă, în special persoanelor de 60 de ani sau care cu comorbidităţi ce pot face forme grave ale Covid-19 (de exemplu cei cu boli cardiace, cancer şi diabet), să-şi amâne călătoriile lor în zonele cu transmitere locală virusului”.

Anterior, ECDC a transmis că noua tulpină a fost identificată în 11 state din Uniunea Europeană. În total, sunt 44 de cazuri, toate cu simptome ușoare sau asimptomatice.

×
x close