Seifeddine Rezgui, islamistul care a ucis, vineri, 38 de persoane în staţiunea turistică tunisiană Sousse, a purtat o convorbire telefonică de aproximativ 10 secunde, înainte de a începe să împuşte turiştii aflaţi pe plajă.
Potrivit
independent.co.uk, investigatorii încearcă acum să afle cu cine a vorbit tânărul la telefon, având convingerea că persoana din spatele apelului avea cunoştinţă despre intenţiile ucigaşe ale acestuia.
Telefonul lui Seifeddine Rezgui, un Samsung Galaxy de culoare albă, a fost recuperat din apa mării a doua zi după atac.
38 de persoane, inclusiv numeroşi turişti occidentali, au fost ucise, iar alte 20 au fost rănite în atacurile teroriste comise vineri la două hoteluri de pe litoralul tunisian, anunţă Ministerul de Interne din Tunis.
Islamişti înarmaţi cu bombe şi mitraliere Kalaşnikov au atacat vineri două hoteluri situate în staţiunea Port El Kantaoui, situată la cinci kilometri de Sousse, un port la Marea Mediterană.Foto: independent.co.uk