Autorul masacrului din Arizona din week-end-ul care tocmai a trecut a apărut pentru prima dată în faţa instanţei. El era calm şi relaxat în faţa magistraţilor, deşi e acuzat că a ucis 6 oameni şi a rănit alţi 14. Tânărul refuză să vorbească cu anchetatorii.
La doar 22 de ani, Jared Loughner e unul dintre cei mai detestaţi indivizi din America. Tânărul a apărut pentru prima dată în faţa instanţei, în cazul masacrului din Tucson, din 8 ianuarie. Audierea a durat 15 minute iar magistraţii nu au permis accesul echipelor de televiziune.
Câţiva reporteri aflaţi în sală l-au descris totuşi pe Loughner ca fiind uşor calm şi relaxat pe aproape toată durata şedinţei. În timpul cercetărilor, el a refuzat să vorbească cu anchetatorii, ca să nu se autoincrimineze.
Jared Loughner e acuzat că a împuşcat mortal 6 oameni şi a rănit alţi 14 - în timpul unui atac produs într-un supermarket din Tucson. Printre răniţi se numără şi deputata de Arizona, Gabrielle Giffords.
"Cu toţii suntem încă în doliu şi în stare de şoc în urma tragediei. Gabby Giffords şi mulţi alţii se luptă pentru vieţile lor", a spus preşedintele american Barack Obama.
Anchetatorii bănuiesc că ţinta atacatorului a fost chiar Giffords. Mai ales că individul manifesta de câteva luni o obsesie pentru femeia-politician. În plus, el postase mai multe mesaje pe internet, în care acuza guvernul american de "control mental" asupra populaţiei.
După primele investigaţii, se pare că tânărul are probleme psihice. Renunţase la facultate, iar foştii colegii şi-l amintesc ca pe un tip solitar.