Autoritățile irlandeze sunt în alertă, după ce au descoperit că grupuri mari de români au ajuns în țară în această perioadă.
Polițiștii irlandezi au identificat mai multe personae de origine română, care fac parte dintr-o rețea de cerșetorie. Persoanele în cauză au fost arestate pentru cerșetorie.
Barry McPolin, inspector șef la Poliția din Cork, spune că biletele de avion erau dus-întors, iar perioada acoperea toate sărbătorile de iarnă. Cum biletele erau păstrate doar de anumite persoane, anchetatorii au dedus că erau implicate în organizarea rețelei de cerșetorie organizată.
McPolin a spus că, în urmă cu câteva zile, a fost arestat un român care deținea o factură pentru șase bilete de avion. În total, cinci cetățeni români au ajuns după gratii pentru cerșetorie organizată, potrivit irishexaminer.com.