Autorităţile germane au descoperit sursa E. coli într-un râu din regiunea Frankfurt. Asta după ce specialiştii au efectuat teste pe salata produsă într-o fermă din nordul oraşului. Medicii germani spun însă că alimentarea cu apă potabilă a oraşului Frankfurt nu va fi afectată.
Autorităţile încearcă să afle modalitatea prin care bacteria ucigasă a ajuns în râul din Frankfurt.
Cea mai afectată a fost ferma Riedhof, închisă pe termen nedeterminat de autorităţi, după ce forma letală a bacteriei E. coli a fost descoperită în salată. Producătorii de legume din zonă nu au fost informaţi că apa izvorului era contaminată.
Sunt şi fermieri care cred că sursa bacteriei nu va fi descoperită niciodată şi că cea mai bună cale de prevenire a infectărilor este igiena.
38 de oameni au murit în urma epidemiei E. coli, iar numărul infectărilor este în continuă creştere.