Guvernul elen ar putea introduce stimulente, inclusiv financiare, pentru persoanele care semnalează autorităţilor cazuri de corupţie din sectorul privat şi, mai ales, din cel public, scrie cotidianul elen Kathimerini, conform Mediafax.
Un grup de experţi a transmis ministerelor Justiţiei, Finanţelor şi Reformei Administrative, responsabile de proiect, un set de propuneri care vizează încurajarea dezvăluirii cazurilor de corupţie, notează publicaţia.
Stimulentele pentru angajaţii publici care-şi "toarnă" colegii corupţi includ promovări, bonusuri şi creşteri de salarii.
"Trebuie să existe posibilitatea sprijinirii unei culturi a administrării transparente şi corecte, care încurajează sesizarea cazurilor de corupţie, în interesul public şi al departamentului în cauză", se arată în document.
Guvernul elen a înregistrat în ultimii ani progrese limitate în încercările de combatere a corupţiei şi a început deja să pregătească mai multe reglementări bazate pe propunerile grupului de experţi.
Cei mai mulţi analişti estimează că Grecia va înregistra în 2013 al şaselea an consecutiv de recesiune, iar corupţia, evaziunea fiscală şi birocraţia sunt printre cele mai mari probleme în calea îmbunătăţirii situaţiei economice.