Doi bărbaţi din statul american Wisconsin au fost puşi sub acuzare, vineri, pentru că au furat o vioară Stradivarius estimată la 5 milioane de dolari, în luna ianuarie, de la un violonist al Orchestrei Simfonice din oraşul Milwaukee, informează Reuters, conform Mediafax.
Vioara, care a fost realizată în anul 1715, a fost recuperată de poliţia americană, miercuri, din podul unei case din oraşul american Milwaukee, unde era depozitată într-o valiză, potrivit organelor de anchetă.
Salah Jones, în vârstă de 41 de ani, şi Universal Knowledge Allah, în vârstă de 36 de ani, au fost puşi sub acuzare pentru jaf şi tentativă de omor, iar cel din urmă a fost acuzat şi pentru posesie de marijuana.
Totodată, o femeie în vârstă de 32 de ani, care fusese reţinută în acest caz, nu a fost pusă sub acuzare.
Preţiosul instrument muzical a fost restituit joi proprietarului - a cărui identitate nu a fost făcută publică -, care, la rândul său, îl împrumutase pe termen nelimitat violonistului Frank Almond, concertmaistrul Orchestrei simfonice din Milwaukee.
Datând din 1715, vioara poate fi identificată datorită unor striaţii unice de pe spatele acesteia.
Hoţi înarmaţi cu un pistol cu electroşocuri l-au atacat pe violonistul Frank Almond, după un concert susţinut de acesta la Wisconsin Lutheran College, în seara de 27 ianuarie.
Proprietarul casei în care a fost găsit instrumentul a declarat autorităţilor că unul dintre suspecţi l-a rugat să lase valiza la domiciliul acestuia, iar proprietarul a fost de acord, fără să ştie ce se află înăuntru.
Unul dintre suspecţi a fost închis în trecut pentu furtul, în anul 1995, a unei statui în valoare de 25.000 de dolari dintr-o galerie de artă, pe care a încercat să o vândă proprietarului patru ani mai târziu.
Violonistul Frank Almond a afirmat, într-un comunicat, că este nerăbdător să poată cânta din nou la această vioară, supranumită Lipinski Stradivarius.
Doar 600 de viori, viole şi violoncele realizate de celebrul artizan italian Antonio Stradivari au rezistat până în zilele noastre. Aceste instrumente sunt extrem de apreciate pentru sonoritatea lor deosebită şi inimitabilă.