Orașul francez Cannes (sud-estul), celebru în întreaga lume pentru Festivalul său de film, va face apel la generozitatea vedetelor după inundațiile devastatoare de la începutul lunii octombrie care au afectat localitatea, relatează AFP.
"Am decis să lansez o campanie de solidaritate financiară în lumea vedetelor filmului, luxului și muzicii", a declarat miercuri primarul orașului David Lisnard, într-un interviu acordat ziarului Le Parisien/Aujourd'hui en France.
"Voi trimite e-mailuri marilor patroni, actorilor, precum Sharon Stone, producătorilor și tuturor președinților juriului Festivalului de la Cannes, pentru a găsi cu ce să finanțăm reconstrucția orașului", a explicat edilul.
PUBLICITATE"Voi trimite și un film video în engleză prezentând dimensiunea pagubelor. Fac acest apel la donații deoarece riscăm să ne confruntăm cu un dezastru financiar și social", a precizat David Lisnard.
Intemperii violente s-au abătut asupra Coastei de Azur în noaptea de 3 spre 4 octombrie provocând moartea a 20 de persoane în regiune, dintre care 4 la Cannes. Primarul a evaluat la "45 de milioane de euro" valoarea lucrărilor de refacere a infrastructurii.