Antena 3 CNN Externe Autoritățile de la Chișinău reacționează la atacul asupra celor două antene din republica separatistă transnistreană

Autoritățile de la Chișinău reacționează la atacul asupra celor două antene din republica separatistă transnistreană

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 10:59 26 Apr 2022 Modificat la 11:22 26 Apr 2022
antene Transnistria
Sursa foto: Ministerul Afacerilor Interne Transnistria

În dimineața zilei de marți, ”așa-zisele autorități” de la Tiraspol au anunțat atacul asupra două antene ce transmiteau posturi rusești.

Prima explozie a avut loc la ora 6.40, iar cea de-a doua la 7.05, potrivit Ministerului de Interne de la Tiraspol. Nu a fost înregistrată nici o victimă umană, dar ambele antene de mare putere au fost scoase din uz.

În urma atacului, Serviciul de Informații și Securitate de la Chișinău a transmis următorul comunicat: 

”SIS monitorizează și informează în timp real beneficiarii de informații, inclusiv asupra opțiunilor de politici în legătură cu situația în perpetuă schimbare. Subiectele  prezentate factorilor de decizie constituie informații clasificate în baza lor fiind formate poziții oficiale și, la necesitate, comunicate  publicului larg.

În același timp, instituția și-a intensificat eforturile de culegere de informații relevante pentru prevenirea acțiunilor ce pot afecta climatul de siguranță a Republicii Moldova, inclusiv prin cooperarea proactivă cu instituțiile naționale de forță și ocrotire a normelor de drept.

Totodată, îndemnăm societatea la calm și la abținerea de la distribuirea informațiilor din surse neverificate, în special, a celor care incită la ură și război. Având în vedere complexitatea situației create, contăm pe responsabilitatea și gândirea critică a cetățenilor Republicii Moldova.

Comunicarea pe subiectul dat va fi realizată într-o manieră centralizată de către autoritățile publice ale Republicii Moldova”, se arată în comunicat.

×
x close