Antena 3 CNN Externe Austria: Ramzan Kadîrov implicat în răpirea şi uciderea unui cecen

Austria: Ramzan Kadîrov implicat în răpirea şi uciderea unui cecen

1 minut de citit Publicat la 15:43 28 Apr 2010 Modificat la 15:43 28 Apr 2010
Austria: Ramzan Kadîrov implicat în răpirea şi uciderea unui cecen

Anchetatorii din Austria au concluzionat că preşedintele Ceceniei a ordonat răpirea unuia din foştii săi bodyguarzi la Viena, care ulterior a fost ucis după ce răpirea nu a decurs conform planului.
Umar Israilov, 27 de ani, a fost împuşcat pe 13 ianuarie 2009, când părăsea un magazin din capitala Austriei. Activiştii pentru drepturile omului au acuzat încă de atunci că uciderea sa are legătură cu opoziţia faţă de liderul cecen pro-Kremlin, Ramzan Kadîrov.
Trei ceceni au fost reţinuţi în Austria, ca fiind suspecţi în acest caz. Dar niciunul nu a fost acuzat formal.
Gerhard Jarosch, purtător de cuvânt al procuraturii din Viena, declara că autorităţile antitero au încheiat o anchetă de 15 luni şi "consideră că Ramzan Kadîrov este în spatele uciderii lui Israilov" şi că a ordonat răpirea sa.
Raportul confidenţial complet a fost oferit procuraturii din Viena, care va decide dacă va face acuzaţii în acest dosar.
Jarosch arăta că anchetatorii şi-au vazat concluzii pe probe, inclusiv o fotografie a lui Kadîrov cu unul din suspecţi, găsită pe telefonul celui din urmă. De asemenea, acesta avea legături cu Şaa Turlaev, consilier al liderului cecen.
Lennart Binder, avocatul unui alt suspect care a condus maşina cu care au fugit asasinii, declara că clientul său ştia doar că va lua parte la răpire deoarece Israilov era dator cu 300.000 de dolari preşedintelui cecen.
Antena3.ro

×
Etichete: Viena
x close