Circa 30 de români de etnie romă au fost evacuaţi, luni, dintr-o minitabără pe care o construiseră abuziv sub o autostradă din Austria, conform site-ului de ştiri AustrianTimes.at.
Cei 30 de români, printre care se numără mulţi copii şi vârstnici, construiseră o tabără de corturi în apropierea localităţii austriece Terfens, sub o autostradă.
Însă autorităţile austriece au intervenit luni dimineaţă şi au evacuat grupul de români de etnie romă.
Primarul din Terfens, Hubert Hussl, le oferise mâncare şi apă românilor, dar aceştia au aruncat alimentele şi au plecat. "Nu pot înţelege de ce au făcut acest lucru. Trebuiau să ia alimentele cu ei", a spus primarul.