Antena 3 CNN Externe Australia. Un pui de cangur, salvat de la înec de un surfer (VIDEO)

Australia. Un pui de cangur, salvat de la înec de un surfer (VIDEO)

<1 minut de citit Publicat la 15:41 15 Mai 2009 Modificat la 15:41 15 Mai 2009
Australia. Un pui de cangur, salvat de la înec de un surfer (VIDEO)
Un bărbat a devenit vedetă peste noapte în Australia după ce a salvat un pui de cangur de la înec. Animalul dezorientat a stat câteva secunde pe plajă iar apoi a sărit în apă. A fost la un pas să fie înghiţit de valuri, fiind salvat în ultima clipă de un surfer.

Totul s-a petrecut pe o plajă de lângă Brisbane, în estul Australiei. Neil McCallum şi băiatul său de 15 ani se aflau pe plajă când un cangur le-a tăiat calea şi s-a îndreptat spre apă.

"S-a oprit chiar în faţa apei şi eu m-am mirat că era un cangur, mi s-a părut incredibil. Apoi, deodată, a sărit în apă şi a început să înoate în larg" a povestit bărbatul.

În câteva minute, puiul de cangur a obosit şi părea că se va îneca. Bărbatul a fugit acasă, şi-a luat placa de surfing şi a sărit în apă. În cele din urmă, australianul a reuşit să pună animalul pe placă şi să îl aducă, nevătămat, la mal.

Întreaga întâmplare, filmată de soţia salvatorului, l-a transformat pe Neil într-o adevărată vedetă în Australia.




Antena 3

×
Etichete: cangur
x close