Antena 3 CNN Externe Australia. Un indian, incendiat în faţa casei sale (VIDEO)

Australia. Un indian, incendiat în faţa casei sale (VIDEO)

1 minut de citit Publicat la 14:08 10 Ian 2010 Modificat la 14:08 10 Ian 2010
Australia. Un indian, incendiat în faţa casei sale (VIDEO)
Comunitatea indiană din Australia este tot mai îngrijorată după ce unul din membrii săi a fost incendiat de viu în pragul casei sale. Bărbatul a scăpat cu viaţă, dar, în ultimii ani, mai mulţi studenţi şi imigranţi indieni au fost ucişi în Australia în atacuri calificate drept rasiste.

Jaspreet Singh, un indian de 29 de ani, a fost atacat de patru necunoscuţi în timp ce-şi parca maşina, lângă casa sa din Melbourne. Agresorii l-au stropit cu un lichid încă neidentificat iar apoi i-au dat foc. Singh a ajuns în spital, cu arsuri pe 20 - 30% din suprafaţa corpului. Medicii spun că starea sa este stabilă, dar, deocamdata el nu le poate da lămuriri anchetatorilor. Aceştia resping ipoteza unui atac rasist.

Numai că Jaspreet Singh nu este primul indian atacat în Australia, aparent fără niciun motiv. La începutul anului, tot la Melbourne, un tânăr indian a fost înjunghiat mortal în timp ce mergea spre muncă. Presa indiană nu a ezitat să acuze de rasism chiar poliţia australiană, care nu ar face destule eforturi pentru arestarea făptaşilor. Fireşte, autorităţile resping acuzaţia.
oare faţă de ofiţerii de poliţie implicaţi iar eu condamn categoric orice comentariu de acest fel.

Vinovaţii în cele două cazuri nu au fost încă identificaţi.



Antena 3

×
Etichete: Australia
x close