Antena 3 CNN Externe Australia își redeschide granițele pentru persoanele complet vaccinate

Australia își redeschide granițele pentru persoanele complet vaccinate

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 12:10 01 Oct 2021 Modificat la 12:10 01 Oct 2021
pasaport bilet avion
Sursa foto: Getty Images

Prim-ministrul australian, Scott Morrison a anunțat redeschiderea granițelor țării pentru cetățenii complet vaccinați, această mișcare face parte dintr-un plan mai amplu al Australiei de a ieşi din carantină şi de a trăi cu virusul.

Carantina hotelieră obligatorie de 14 zile din Australia, care costă fiecare călător peste 3.000 de dolari, va fi eliminată treptat şi înlocuită cu o carantină la domiciliu pentru un termen de şapte zile pentru călătorii vaccinaţi.

Morrison a spus că în acest moment, 55% din populația țării este complet vaccinată, și că guvernul ”încheie planurile de a reuni familiile australiene”. Din martie 2020, doar unii dintre australieni şi alţi cetăţeni au intrat în ţară, din cauza restricţiilor, şi multe familii au fost separate, iscând astfel o controversă.

Anul trecut de Crăciun, aproximativ 39.000 de rezidenți australieni nu au reușit să intre în țară pentru a-și petrece sărbătorile cu familia.

Statele cu rata de vaccinare de peste 80% vor obţine dreptul de a călători în Australia. "Este timpul să le redăm viaţă australienilor", a declarat el pentru jurnalişti.

”Multe țări de pe tot globul au reînceput să permită călătoriile internaționale, și e cazul ca și Australia să urmeze aceiași pași”, a adăugat el.

Măsurile stricte din Australia, combinate cu eforturile localizate, printre care lockdown-urile, au ajutat țara să controleze răspândirea COVID-19. Până acum , Australia a raportat mai mult de 107.000 de infectări cu coronavirus și 1.311 morți.

Unele state au reuşit să îşi menţină ratele de infectare aproape de zero, prin închiderea graniţelor cu statele în care există infecţii.

 

×
x close