Antena 3 CNN Externe "Austeritatea poate transforma criza într-o epidemie". Sentimentul de nesiguranţă îi aduce pe oameni în pragul disperării

"Austeritatea poate transforma criza într-o epidemie". Sentimentul de nesiguranţă îi aduce pe oameni în pragul disperării

1 minut de citit Publicat la 11:11 01 Iun 2012 Modificat la 11:11 01 Iun 2012
"Austeritatea poate transforma criza într-o epidemie". Sentimentul de nesiguranţă îi aduce pe oameni în pragul disperării
Foto: Agerpres
Cetăţenii din ţările afectate de criza economică se confruntă cu probleme psihice precum depresia, abuzul de alcool sau anxietatea. Experţii în sănătate publică avertizează că problemele financiare ar putea avea efecte majore şi de durată asupra sănătăţii oamenilor, relatează ekathimerini.com.

În spatele fiecărei sinucideri din ţările afectate de criză, precum Grecia, se află alte 20 de persoane suficient de disperate pentru a încerca să îşi ia viaţa, avertizează experţii. Iar în spatele acestor tentative de suicid sunt alte mii de cazuri necunoscute de persoane cu probleme mintale ca depresia, abuzul de alcool sau anxietatea, afirmă experţii citaţi de Reuters.

Experţi în sănătate publică atrag atenţia că există riscul ca şi după ce economia Greciei se va redresa, noua generaţie să fie afectată de boli mintale din cauza numeroşilor ani de viaţă fără speranţă.

"Austeritatea poate transforma criza într-o epidemie", a declarat David Stuckler, sociolog la Universitatea Cambridge din Marea Britanie. Acesta a studiat impactul tăierilor bugetare din Europa asupra sănătăţii,  pe fondul crizei euro.

"Pierderea locurilor de muncă poate duce la o acumulare de riscuri care pot adânci persoanele în depresie şi boli mintale grave greu de vindecat, în special dacă persoanele respective nu primesc îngrijire adecvată", a declarat Stuckler.

În Grecia, şomajul în rândul tinerilor este de peste 50 la sută şi dovezile privind nemulţumirea cetăţenilor sunt din ce în ce mai vizibile.

Pe străzile din Atena pot fi văzuţi deseori tineri care se droghează. Un al caz impresionat este cel al unui pensionar care s-a spânzurat miercuri. Asupra lui a fost găsit un bilet în care acesta afirma că întotdeauna a muncit din greu, dar acum este plin de datorii.

Şi persoanele care au un loc de muncă sunt afectate de tăieri sau îngheţări de salarii. Ele trăiesc cu teama constantă că vor fi următorii angajaţi disponibilizaţi. Cercetătorii au constatat că acest sentiment de profundă nesiguranţă poate dăuna psihic mai mult decât orice altceva.


 

×
x close