Doi americani au trecut printr-un adevărat coșmar după ce locuința le-a fost infestată de gândaci. Oamenii au vrut să rezolve singuri problema, așa că, în loc să apeleze la o firmă de specialitate, au pornit spre magazin și s-au „înarmat” cu mai multe tuburi de insecticid.
Americanii au golit două tuburi de insecticid în casă, în speranța că vor scăpa de gândaci. Dar situația a scăpat repede de sub control. Vaporii substanței toxice au condus la producerea unei explozii în locuința lor. Cei doi adulți și copilul lor au fost transportați de urgență la spital.
În urma exploziei, toate geamurile locuinței au fost sparte și întreaga mobilă, distrusă. Și dacă asta nu era suficient de rău, substanța toxică pe care americanii și-au răspândit-o prin casă nu a avut efectul dorit. Mai exact, pompierii au raportat că, în momentul în care au ajuns la locul exploziei, sute de gândaci mișunau prin locuință.
Sursă: metro.co.uk