Antena 3 CNN Externe Au fost găsite urme de explozivi pe epava avionului prezidenţial polonez prăbuşit în aprilie 2010 la Smolensk

Au fost găsite urme de explozivi pe epava avionului prezidenţial polonez prăbuşit în aprilie 2010 la Smolensk

M.T.
1 minut de citit Publicat la 14:41 30 Oct 2012 Modificat la 14:41 30 Oct 2012
Au fost găsite urme de explozivi pe epava avionului prezidenţial polonez prăbuşit în aprilie 2010 la Smolensk
Foto: Mediafax/AFP
Urme de explozivi au fost găsite pe epava avionului prezidenţial polonez care s-a prăbuşit în aprilie 2010 la aterizarea pe aeroportul Smolensk din Rusia.

Informaţia a fost publicată în premieră marţi, în cotidianul conservator polonez Rzeczpospolita, preluat de AFP şi citat de Agerpres.

„Testele au confirmat prezenţa unor urme de TNT şi de nitroglicerină pe 30 de scaune. Aceste substanţe au mai fost descoperite şi pe joncţiunea carlingii cu o aripă”, se arată în articolul din Rzeczpospolita.

După părerea unor experţi, nu este exclus ca aceste urme să provină de la obuze neexplodate rămase în regiunea Smolensk, vestul Rusiei, din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

„Trebuie să vedem mai întâi concluziile Parchetului, interpretările sale, să aflăm de unde provin aceste substanţe”, a precizat Pawel Gras, purtătorul de cuvânt al guvernului polonez, în timp ce Zbigniew Rzepa, purtătorul de cuvânt al Parchetului militar care supervizează ancheta asupra catastrofei aeriene de la Smolensk, nu a comentat informaţia.

Testele efectuate de experţii ruşi şi polonezi imediat după catastrofă au exclus prezenţa unor substanţe explozive pe resturile aparatului.

Avionul Tupolev 154 care transporta delegaţia poloneză ce urma să asiste la comemorarea a 70 de ani de la masacrul de la Katyn s-a prăbuşit în data de 10 aprilie 2010, în timp ce încerca să aterizeze în condiţii de ceaţă densă pe aeroportul din Smolensk.

Preşedintele polonez Lech Kaczynski şi celelalte 95 de persoane aflate la bord şi-au pierdut viaţa în urma accidentului.

Deşi au trecut peste doi ani de la tragedia de la Smolensk, în Polonia continuă să circule şi în prezent teorii conspiraţioniste în ceea ce priveşte accidentul.


×
x close