Antena 3 CNN Externe Au crezut că au câştigat la LOTO, când au văzut MORMANUL de bani în mijlocul străzii: "Erau cam 2 MILIOANE de dolari"

Au crezut că au câştigat la LOTO, când au văzut MORMANUL de bani în mijlocul străzii: "Erau cam 2 MILIOANE de dolari"

O.P.
1 minut de citit Publicat la 09:12 25 Dec 2014 Modificat la 09:12 25 Dec 2014
2014-12-11T112744Z_1151622279_GM1EACB1HY401_RTRMADP_3_HONGKONG-CHINA.JPG
Cutii conţinând două milioane de dolari în bancnote au căzut miercuri, în Hong Kong, dintr-un vehicul blindat, spre bucuria unora dintre pietoni şi şoferi, care au vrut să profite de această şansă, relatează AFP.

Circulaţia s-a oprit pe strada Gloucester, în centrul Hong Kong-ului, când şoferi de taxi au coborât din propriile maşini pentru a strânge, alături de numeroşi pietoni, sute de bancnote împrăştiate, în ajunul Crăciunului, pe această stradă foarte frecventată.

Poliţişti au sosit imediat la faţa locului pentru a securiza zona.

În total, peste 1,96 milione de dolari au căzut din vehiculul blindat, potrivit poliţiei.

Este imposibil de evaluat suma de bani recuperată de poliţişti.

"Orice persoană care va găsi bancnotele în cauză va trebui să le restituie poliţiei cât mai curând posibil, în caz contrar va comite un furt", a avertizat poliţia într-un comunicat.

Potrivit comisarului Wan Siu-hang, şoferul vehicului blindat a respectat în totalitate traseul, fără a-şi da seama că portiera din spate a vehiculului era deschisă.

Abia în momentul în care a ajuns la destinaţie el "a descoperit că portiera era deschisă", a declarat Wan pentru presă. El a precizat că poliţia va efectua o anchetă în baza numerelor de serie înscrise pe bancnote.

Potrivit unor experţi intervievaţi de presă, păstrarea bancnotelor însuşite în urma acestui incident ar putea constitui un furt pasibil cu o pedeapsă de până la zece ani de închisoare.

×
x close