Antena 3 CNN Externe Atenționare de călătorie pentru românii care merg în Grecia: Sunt așteptate ploi abundente, însoțite de vânt puternic și grindină

Atenționare de călătorie pentru românii care merg în Grecia: Sunt așteptate ploi abundente, însoțite de vânt puternic și grindină

R.M.
1 minut de citit Publicat la 09:30 02 Apr 2025 Modificat la 09:30 02 Apr 2025
ploi (1)
Atenționarea este valabilă până miercuri, 2 aprilie / foto: Getty Images

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia asupra faptului că Serviciul elen de Meteorologie (EMY) a emis o atenţionare de ploi abundente, însoţite de vânt puternic şi grindină până miercuri, 2 aprilie.

Potrivit unui comunicat transmis de MAE, vor fi afectate: insulele Ciclade, estul Greciei Centrale, insula Evia şi insulele Sporade, estul Tesaliei, vestul Macedoniei centrale, insulele din Marea Egee de Est (în principal Chios, Ikaria, Samos), Creta, Gavdos şi insulele Dodecaneze, potrivit Agerpres.

Cetăţenii români se pot informa zilnic asupra evoluţiei fenomenelor meteorologice accesând site-ul EMY https://www.emy.gr/en?area=forecast.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +30 210 6728875; +30 210 6728879 şi Consulatului General al României de la Salonic: +30 2310 340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie telefoanele de urgenţă ale Ambasadei României la Atena (+306978996222) şi Consulatului General al României de la Salonic (+306946049076).

MAE recomandă consultarea paginilor de Internet https://www.mae.ro/ (Sfaturi, alerte de călătorie), https://atena.mae.ro şi https://salonic.mae.ro/.

Totodată, cetăţenii români care călătoresc în Grecia pot accesa aplicaţia digitală "mAIGreece", realizată de către Ministerul elen al Turismului, disponibilă şi în limba română: https://www.gov.gr/en/upourgeia/upourgeio-tourismou/tourismou/maigreece. 

×
x close