Antena 3 CNN Externe Atenționare de călătorie pentru românii care merg în Franța şi Italia. Anunțul MAE

Atenționare de călătorie pentru românii care merg în Franța şi Italia. Anunțul MAE

Ioana Coman
1 minut de citit Publicat la 10:29 20 Noi 2024 Modificat la 14:17 20 Noi 2024
paris
Circulaţia feroviară, urbană şi interurbană de pe întreg teritoriul Franţei va fi perturbată. Foto: Getty Images

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Franța că personalul angajat în domeniul transportul feroviar din această ţară a anunţat intrarea în grevă pentru 24 de ore, pe 21 noiembrie, de la ora 08,00, cu asigurarea serviciului minim al circulaţiei trenurilor.

Circulaţia feroviară, urbană şi interurbană (TGV, TER, Intercity şi RER) de pe întreg teritoriul Franţei va fi perturbată.

Este recomandat cetăţenilor români să obţină informaţii de actualitate privind condiţiile de transport, consultând paginile web ale SNCF: www.sncf-connect.com, www.sncf.com, www.oui.sncf şi aplicaţia SNCF.

Potrivit MAE, cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Paris: +33147052966 şi +33147052755.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie următoarele telefoane de permanenţă, în funcţie de circumscripţia consulară de reşedinţă, astfel:

* Consulatul General al României la Paris: +33680713729;
* Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164;
* Consulatul General al României la Lyon: +33643627736;
* Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022.

MAE recomandă consultarea paginilor de Internet paris.mae.ro, cgparis.mae.ro, lyon.mae.ro, marsilia.mae.ro, strasbourg.mae.ro, www.mae.ro.

Avertizare de călătorie și pentru Italia

Totodată Ministerul Afacerilor Externe a dat o alertă de călătorie valabilă pentru Italia pentru data de 29 noiembrie când în Peninsulă va avea loc o grevă generală la nivel naţional în domeniul transportului. Astfel greva vizează transportul atât public cât şi privat: transportul aerian, feroviar, maritim, public local şi privat.

În acest context va fi afectată circulaţia tuturor mijloacelor de transport pe întreg teritoriul Italiei, se pot înregistra întârzieri sau anulări ale curselor aeriene, feroviare şi maritime. De asemenea se estimează că va fi perturbat inclusiv traficul pe autostrăzi.

×
x close