Potrivit MAE, vor fi afectate toate punctele de trecere a frontierei internaţionale (maritim şi aeroporturi) din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, precum şi punctele de frontieră din nordul Republicii Franceze: Calais, Dunkirk şi Coquelles.
Persoanele care urmează să călătorească dinspre sau înspre Regatul Unit, în perioada menţionată, se vor confrunta cu timpi de aşteptare mai lungi la controlul la frontieră, avertizează ministerul român.
Cetăţenii români sunt sfătuiţi să verifice situaţia zborurilor cu operatorii companiilor de transport înainte de a se deplasa la aeroport şi, pentru a obţine informaţii suplimentare, să consulte pagina web www.gov.uk.
Totodată, vor fi afectate transporturile de mărfuri (Hauliers). Autorităţile britanice anunţă că, pe perioada grevei, transportatorii de mărfuri trebuie să fie pregătiţi pentru potenţiale perturbări şi timpi îndelungaţi de aşteptare la porturi şi la frontiere. Transportatorii sunt sfătuiţi să planifice cu atenţie activităţile, dacă acestea coincid cu zilele de grevă anunţate.
Citeşte şi: MAE a emis alertă de călătorie pentru românii care merg în Grecia
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Londra: +44 (0)20 8741 4311; +44 (0)20 87413252; +44 (0)20 8741 3955; +44 (0)20 8741 3464; +44 (0)20 8741 8707; +44 (0)208741 6657; +44 (0)20 8741 8211; +44 (0)20 8741 2372, Consulatului General al României la Edinburgh: +44(0)1315249491; +44(0)1315249492, Consulatului General al României la Manchester: +44(0)1612360478; +44(0)1612375513; +44(0)1612369687; +44(0)1612368995, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center, în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Consulatului General al României la Londra: +447738716335.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web: londra.mae.ro, edinburgh.mae.ro, manchester.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă", care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare "Un SMS îţi poate salva viaţa!".