Antena 3 CNN Externe Atentat sinucigaş în Bagdad, soldat cu cel puţin opt morţi şi 25 de răniţi

Atentat sinucigaş în Bagdad, soldat cu cel puţin opt morţi şi 25 de răniţi

<1 minut de citit Publicat la 20:43 05 Sep 2010 Modificat la 20:43 05 Sep 2010
Atentat sinucigaş în Bagdad, soldat cu cel puţin opt morţi şi 25 de răniţi

Un atentat sinucigaş cu microbuz-capcană a avut loc, duminică, în apropierea fostului sediu al Ministerului Apărării din centrul Bagdadului. Potrivit unei surse medicale citate de AFP, atentatul s-a soldat cu cel puţin opt morţi şi 25 de răniţi.

Atacul, cel mai sângeros comis în Irak de la încheierea misiunii de luptă a armatei americane, a fost comis de un kamikaze. Acesta a detonat explozibilul din microbuz în apropierea unei intrări secundare a complexului, folosit în continuare de armată.

Forţele de securitate au deschis focul asupra altor doi atacatori sinucigaşi. Unul dintre ei a fost ucis, iar celălalt rănit.

"Am primit opt cadavre şi 25 de răniţi, majoritatea civili care se aflau în clădiri din apropiere ce s-au prăbuşit", a declarat un medic de la cel mai mare spital din oraş.

Luna trecută, fostul sediu al Ministerului Apărării, folosit parţial drept centru de recrutare, a fost vizat de un alt atentat sinucigaş soldat cu 59 de morţi.

Antena3.ro

×
x close