Un atentat cu mașină-capcană a provocat luni dimineața moartea a cel puțin 14 persoane și rănirea a peste 30 la intrarea în Khaklis, oraș situat la 80 de kilometri nord-est de Bagdad, au anunțat surse spitalicești și din poliție, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Atacul nu a fost încă revendicat, însă gruparea teroristă Stat Islamic atacă cu regularitate forțele de securitate și zonele civile, amintește agenția britanică de presă.
Surse spitalicești au declarat că numărul morților ar putea crește dat fiind că unii dintre răniți sunt în stare gravă.
Acesta este al doilea atentat în două zile din Irak, după atacul sinucigaș de duminică, când cel puțin 15 persoane și-au pierdut viața și 29 au fost rănite într-un cartier șiit din Bagdad. Atentatul de duminică, revendicat de gruparea Stat Islamic, a fost comis în apropierea unui punct de control în cartierul Kadhimiya capitalei irakiene.