O maşină-capcană a explodat sâmbătă la Kabul, provocând doi morţi şi mai mulţi răniţi, a indicat Ministerul afgan de Interne, citat de AFP.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ministerului, Najib Danish, vehiculul a explodat în districtul de poliţie 9 din Kabul. ''Până acum avem doi civili ucişi şi alţi trei răniţi'', a declarat Danish, adăugând că nu cunoaşte ţinta atacului.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Wahid Majrooh, a indicat că cel puţin patru persoane au fost rănite.