Hoţi şi persoane fără adăpost au contribuit fără să vrea la dezamorsarea unor dispozitive explozive prevăzute pentru a fi detonate în Manhattan şi în New Jersey în acest weekend, potrivit informaţiilor care au apărut luni după arestarea principalului suspect, conform AFP.
Dispozitivul neexplodat - o oală sub presiune racordată prin fire electrice la un telefon mobil - a fost găsit pe strada 27 sâmbătă seara târziu, la câteva case de locul exploziei care a făcut 29 de răniţi în cartierul foarte animat Chelsea.
"Avem imagini video a două persoane care au luat rucsacul, au scos dispozitivul din el şi apoi au plecat cu rucsacul", a indicat luni şeful detectivilor poliţiei newyorkeze, Robert Boyce.
Văzând imaginile de pe camerele de supraveghere, "s-ar fi zis că este vorba de doi gentlemen care se plimbă de 7e Avenue", a indicat el. "Odată găsit rucsacul, ei au avut un aer surprins, l-au luat şi au plecat cu el", adaugă acesta.
Poliţia, în căutarea tuturor detaliilor posibile asupra acestor atacuri, îi caută acum pe cei doi bărbaţi.
"Este dificil de spus în acest stadiu" dacă hoţii au tras întâmplător de unul dintre fire, ceea ce ar putea să fi dezamorsat dispozitivul, a adăugat Boyce.
Un purtător de cuvânt al poliţiei a indicat totuşi pentru AFP că ei nu dezamorsaseră dispozitivul, acesta fiind făcut inofensiv de către poliţie şi trimis apoi pentru analiză la FBI.
La Elizabeth, oraş din New Jersey de unde este originar suspectul, două persoane fără adăpost au găsit rucsacul în care se aflau cinci bombe artizanale.
Primarul localităţii, Chris Bollwage, a indicat că ei recuperaseră rucsacul dintr-o pubelă, sperând să găsească acolo ceva de valoare, dându-şi apoi seama că ceva nu este în regulă. Când au văzut firele electrice şi tuburile, ei au lăsat rucsacul şi s-au dus direct la poliţie, a indicat primarul presei americane
Forţele de ordine au putut apoi să dezarmorseze dispozitivele, cu excepţia unuia dintre ele, care a explodat fără să provoace daune, potrivit FBI.
Bărbatul arestat luni a fost identificat ca fiind Ahmad Khan Rahami, 28 de ani, de origine afgană.
El este suspectat că ar avea legătură cu bombele amplasate în Manhattan şi cu bomba care a explodat sâmbătă în Seaside Park, un oraş de coastă din New Jersey, fără să facă victime.