Un om a a murit şi alţi peste 30 au fost răniţi în explozia unei bombe în timpul ceremoniilor prilejuite de cea de-a 61-a aniversare a înfiinţării oraşului Isulan, în sudul Filipinelor, au anunţat autorităţile, citate de AFP.
Revendicat de gruparea Stat Islamic (SI), atentatul este al doilea comis în regiune în mai puţin de o lună. Două alte bombe au fost descoperite şi neutralizate de echipele de deminare, potrivit biroului primarului, care a indicat un mort şi cel puţin 36 de răniţi în explozie.
Atentatul s-a produs în apropierea unei pieţe de noapte şi a provocat scene de panică.
Sudul Filipinelor, arhipelag în mare majoritate catolic, este de mai multe decenii victima unei insurecţii islamiste soldate cu peste 100.000 de morţi, conform guvernului.
Preşedintele Rodrigo Duterte a decretat legea marţială în sudul ţării până la finalul anului după capturarea de către militanţi pro-SI a oraşului Marawi.
Cele două atentate comise în mai puţin de o lună s-au produs după intrarea în vigoare a unei legi care acordă o mai mare autonomie minorităţii musulmane în speranţa încheierii insurecţiei.