Antena 3 CNN Externe Atac în Franța. Un bărbat a intrat cu mașina într-un grup de tineri

Atac în Franța. Un bărbat a intrat cu mașina într-un grup de tineri

<1 minut de citit Publicat la 18:59 10 Noi 2017 Modificat la 18:59 10 Noi 2017
o_1bujdukv0117n6vjjoksac1udu8.jpeg

Un bărbat a intrat 'în mod deliberat' vineri în trecători la Blagnac, în apropierea oraşului Toulouse (sud-vestul Franţei), rănind trei tineri, a anunţat o sursă poliţienească, citată de AFP şi EFE. 

Autorul a fost arestat imediat la locul incidentului şi a recunoscut că a pătruns intenţionat în cei trei tineri în faţa unui liceu. Potrivit presei locale, cele trei victime sunt de origine chineză. 

Potrivit postului BFMTV, incidentul s-a produs în jurul orei locale 16:00 (15:00 GMT). Un bărbat în vârstă de 23 de ani şi o tânără de 22 de ani au fost răniţi uşor, în timp ce o tânără de 23 de ani este în stare mai gravă. Cei trei au fost transferaţi la spitalul Purpan din Toulouse. 

Atacatorul, a cărui identitate încă nu a fost precizată, este născut în 1989 şi nu se afla în evidenţele autorităţilor franceze pentru radicalizare, având însă cazier pentru delicte de drept comun, în special legate de stupefiante. El a declarat că a intrat intenţionat cu maşina în grupul de tineri. 

Pentru anchetarea acestui caz a fost sesizat serviciul regional al poliţiei judiciare din Toulouse.

×
Etichete: atac toulouse
x close