Mai mulţi călători au fost atacaţi miercuri, 11 ianuarie, în gara centrală din Paris, agresorul având asupra sa un cuţit, au anunțat reprezentanții unei companii feroviare, citați de CNN.
Reprezentanții operatorului feroviar francez SNCF au informat că poliţiştii au deschis focul asupra persoanei care i-a atacat pe călătorii aflaţi într-una dintre principalele gări din Paris, Gare du Nord.
"Traficul este perturbat la zonele de plecare și de sosire din Paris Nord. Se pare că poliţiştii au deschis focul împotriva unei persoane periculoase, care a rănit călătorii la Gara de Nord", a mai anunțat SNCF, citat de Mediafax.
Serviciile de urgenţă au intervenit imediat şi a fost stabilit un perimetru de securitate.
Cu toate acestea, gara continuă să funcţioneze normal, iar oamenii pot circula în siguranţă.
Potrivit poliţiştilor, şase persoane au fost rănite de agresor şi au fost transportate la spital.
Una dintre persoane prezintă o rană superficială la omoplat, iar celelalte cinci au răni uşoare.
Imediat după ce a avut loc atacul, poliţiştii l-au prins pe individ şi l-au arestat.