Antena 3 CNN Externe Atac cu toporul în tren, lângă Paris: Patru elevi minori au fost răniți în drum spre liceu

Atac cu toporul în tren, lângă Paris: Patru elevi minori au fost răniți în drum spre liceu

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 15:48 04 Noi 2024 Modificat la 15:48 04 Noi 2024
politie ambulanta franta
Atacul a avut loc într-un tren care era staționat într-o gară de lângă Paris. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

Patru elevi de liceu au fost răniți, doi dintre ei grav, cu lovituri de topor, luni, în Franța, într-un tren care era staționat într-o gară de lângă Paris, transmite AFP, citând o sursă din cadrul poliţiei, potrivit Agerpres.

Luni dimineaţă, în jurul orei locale 08:00, în gara Ozoir-la-Ferriere, la circa 30 km est de Paris, a izbucnit o încăierare între mai multe persoane, din motive încă necunoscute.

Incidentul a avut loc în timp ce trenul era tras la peron. Traficul acestei linii 'E' a reţelei expres regionale (RER) nu a fost perturbat, a comunicat Societatea naţională de căi ferate.

Conform unei surse din poliţie, cele patru victime, minori în vârstă de 16 şi 17 ani, au fost agresate în drum spre liceu.

Victimele au fost transportate la spital pentru îngrijiri, dar viaţa lor nu este în pericol, a precizat sursa. 

Una dintre victime avea mâna tăiată, iar alta craniul deschis în urma loviturilor de topor, a adăugat sursa din poliţie. Celelalte două victime au fost rănite mai uşor. 

Suspectul principal, în vârstă de 16 ani, a fost ridicat de la domiciliu şi plasat în arest preventiv. La percheziţie a fost găsit şi confiscat un topor.

În încăierare au fost folosite mai multe arme albe: cuţit, topor, katana şi bâte de baseball.

Autorităţile au deschis o anchetă pentru violenţe voluntare în grup. 

×
x close