Un atac informatic "la nivel global" şi calificat ca "incident major" de către Serviciul Naţional de Sănătate din Marea Britanie (NHS) a blocat calculatoarele a numeroase spitale din această ţară, un atac similar înregistrând şi mari companii spaniole, printre care Telefonica, transmite AFP.
ATAC CIBERNETIC MONDIAL. "Un anumit număr de organizaţii au raportat că au fost afectate de atacuri informatice", a explicat NHS într-un comunicat, subliniind că ancheta în acest caz este la început, dar că virusul ar fi Wanna Decryptor.
Acest virus criptează datele existente pe un computer, cu scopul de a cere proprietarului o răscumpărare în schimbul unei chei de deblocare.
Atacul ar fi unul "la nivel global" şi ar atinge organizaţii din Australia, Belgia, Franţa, Germania, Italia şi Mexic, au indicat analişti de la Forcepoint Security Labs, într-un comunicat, precizând că este vorba de o "campanie majoră de e-mailuri răuvoitoare".
"În acest stadiu, nu avem elemente care să ne facă să credem că a existat un acces la datele pacienţilor", a dorit să asigure conducerea NHS.
Acest atac nu este "îndreptat specific contra NHS şi atinge alte sectoare", a adăugat aceasta, fără a da alte detalii.
Totodată, şefa guvernului de la Londra, Theresa May, citată de AFP, a declarat vineri seara că atacul informatic împotriva NHS a fost unul "internaţional", atingând "mai multe ţări şi organizaţii".
"Acesta nu vizează NHS, este un atac internaţional şi mai multe ţări şi organizaţii au fost afectate", a declarat aceasta, pe canalul de televiziune Sky News, fără a preciza totuşi numărul ţintelor vizate.
Vineri, gigantul spaniol de telecomunicaţii Telefonica şi mai multe alte companii spaniole au anunţat de asemenea că au fost victimele unui atac cibernetic.
#nhscyberattack pic.twitter.com/SovgQejl3X
— gigi.h (@fendifille) May 12, 2017
ATAC CIBERNETIC MONDIAL. La Madrid, ministerul Energiei a explicat că are "confirmarea a diferite cyber-atacuri vizând companii spaniole" printr-un virus de tip "ransomware" care blochează accesul la fişiere atât timp cât o răscumpărare nu este plătită.
Într-un comunicat, ministerul spaniol a asigurat că atacul informatic "a atins punctual echipamente informatice ale lucrătorilor din diverse companii" şi acesta "nu afectează prestarea de servicii, nici exploatarea resurselor, nici utilizatorul acestor servicii".
Centrul Naţional Spaniol criptologic (CCN) - divizie a serviciilor de informaţii însărcinată cu securitatea tehnologiei informaţiei - a vorbit de un "atac masiv de tip ransomware", cryptoware, de tip WannaCry.
Atacul "atinge sistemele Windows criptând toate fişierele şi pe acelea din reţelele partajate", a explicat CCN.
Potrivit agenţiei EFE, compania rusă Kaspersky de securitate informatică a estimat la peste 45.000 numărul atacurilor informatice cu virusul de tip ransomware, care au afectat vineri infrastructuri din cel puţin 74 de ţări.
ROMÂNIA, vizată și ea de un atac cibernetic
Centrul Național Cyberint, structură aflată în coordonarea SRI, a reușit să contracareze o tentativă de atac cibernetic derulată, cel mai probabil, de entitatea asociată grupului de criminalitate cibernetică APT28 / Fancy Bear. Acțiunea SRI s-a derulat la sesizarea Serviciului de Informații Externe (SIE).
Radu Tudor: Rușii, atac asupra României exact ca pe vremea URSS, dar cu alte metode
NATO alertează statele membre în toate cazurile de identificare a unor adrese de e-mail false, care îi sunt atribuite, notificarea fiind făcută şi în cazul tentativei de atac cibernetic asupra unei instituţii guvernamentale române.