Antena 3 CNN Externe Atac armat, la tribunalul federal din Las Vegas, soldat cu moartea a două persoane (VIDEO)

Atac armat, la tribunalul federal din Las Vegas, soldat cu moartea a două persoane (VIDEO)

<1 minut de citit Publicat la 10:40 05 Ian 2010 Modificat la 10:40 05 Ian 2010
Atac armat, la tribunalul federal din Las Vegas, soldat cu moartea a două persoane (VIDEO)


Doi oameni şi-au pierdut viaţa într-un schimb de focuri care a răspândit panica la tribunalul federal din Las Vegas. Un bărbat de 66 de ani, nemulţumit de calculul pensiei, a deschis focul la întâmplare, în holul clădirii. El a ucis un agent de pază şi a rănit grav un poliţist înainte de a fi, la rândul său, împuşcat mortal.

Împuşcăturile au avut loc într-un cartier înţesat de funcţionari care se întorceau pentru prima dată la lucru după vacanţa prelungită de Anul Nou.

După cum s-a aflat ulterior, un individ intrase în clădirea tribunalului federal, a scos o puşcă şi a început să tragă la întâmplare în agenţii de la punctul de control al securităţii. Disperaţi, oamenii au alergat să se pună la adăpost pe unde au putut.

Doi oameni au fost loviţi de gloanţe, iar unul nu a mai putut fi salvat. În cele din urmă, agresorul a fost ucis de forţele de securitate. S-a dovedit că era vorba de un pensionar care acuza autorităţile d ediscriminare rasială, deoarece pensia îi fusese redusă după ce s-a mutat din California în Las Vegas. Agentul de pază ucis, fost poliţist, avea aproape aceeaşi vârstă - 65 de ani.



Antena 3


×
x close