Poliţia a susţinut că atacul a avut loc în timpul dimineţii, "mai multe persoane" fiind rănite, fără a preciza numărul persoanelor rănite sau ucise.
Potrivit CNN, o persoană a murit, două au fost rănite, şi mai multe se găseau încă în interiorul clădirii, între care şi unul dintre atacatori. Alte surse media au semnalat faptul că cel puţin patru persoane au fost rănite.
Milwake Journal Sentinel a menţionat că forţe speciale de intervenţie a poliţiei au pătruns în acest templu, în jurul orei 17.00 GMT (20.00, ora României), evacuând mai multe persoane care nu erau rănite. publicţiei, cel
Un membru al comunităţii sikh, citat de o publicaţie, a declarat că un bărbat alb, cu o vârstă de aproximativ 30 de ani, este autorul atacului. Potrivit acestei publicaţii, aproximativ 20 de persoane erau încă în interiorul templului.
Un alt atac armat, care a avut loc pe 20 iulie, s-a soldat cu moartea a 12 persoane şi rănirea altor 58, atunci când James Holmes, un tânăr în vârstă de 24 de ani, a deschis focul asupra spectatorilor dintr-un cinematograf din Aurora (Colorado).