Nouă persoane şi-au pierdut viaţa într-un grav incident armat produs într-o localitate din estul Cehiei, aproape de graniţa cu Ungaria. Din motive încă necunoscute, un localnic de vreo 60 de ani a pătruns înarmat într-un restaurant şi a deschis focul asupra clienţilor.
După ce a tras aproximativ 25 de gloanţe, el s-a sinucis. Prin numărul victimelor, incidentul este cel mai grav petrecut, în timp de pace, în Cehia.
Ministrul de interne a precizat că nu este vorba de un act terorist. Vecinii agresorului spun că acesta ieşea rar din casă şi este posibil să fi avut probleme psihice.