Antena 3 CNN Externe Atac cu armă de asalt într-un oraş de lângă Los Angeles, în timpul unei petreceri de Anul Nou Chinezesc

Atac cu armă de asalt într-un oraş de lângă Los Angeles, în timpul unei petreceri de Anul Nou Chinezesc

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 13:07 22 Ian 2023 Modificat la 13:12 22 Ian 2023

Update 13.15. Nouă persoane au murit în atacul armat produs sâmbătă târziu într-un oraș de lângă Los Angeles, după o sărbătoare de Anul Nou Lunar care a atras mii de persoane, a anunțat poliția.

Mai multe victime sunt anunțate în urma unui schimb de focuri de armă în timpul sărbătoririi Anului Nou Lunar Chinezesc în California.

Poliția se află la locul ataculului din Monterey Park, un oraș situat la est de Los Angeles, iar videoclipurile de pe rețelele de socializare par să arate ofițeri care împânzesc zona și pompieri care tratează victimele.

Zeci de mii de persoane se adunaseră după-amiază pentru un festival de două zile, considerat unul dintre cele mai mari din regiune.

Potrivit LA Times, împușcăturile au avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 22.00, relatează Sky News.

Focurile de armă ar fi provocat mai multe victime, inclusiv morți, a anunțat duminică presa americană, citând forțele de ordine.

La această oră există puține detalii și nicio confirmare despre victime din partea poliției din Monterey Park.

În zonă locuiește un număr mare de etnici asiatici, notează Mediafax.

Los Angeles Times, citând o sursă din poliție, a declarat că au existat "mai multe" victime. O sursă din cadrul forțelor de ordine a declarat pentru ziar că au fost mai mult de o duzină de victime.

City News Service, o agenție de știri locală de renume, citând autoritățile, a declarat că au existat morți și răniți în incident, însă nu a oferit deocamdată niciun bilanț, citează AFP.

Atacul a venit la aproximativ o oră după ce s-a încheiat un festival de Anul Nou Lunar.

"Este un incident izolat", a declarat pentru City News Service un ajutor de șerif.

LA Times a relatat că Seung Won Choi, care deține un restaurant în apropiere de locul faptei, a declarat că trei persoane au intrat în localul său și i-au spus să încuie ușa. Cei trei au spus că era un bărbat cu o armă semiautomată care avea mai multe cartușe la el și care reîncărca de fiecare dată când rămânea fără muniție, a declarat Choi.

Conform Times, zeci de mii de persoane se adunaseră mai devreme în cursul zilei pentru festivalul de două zile al Anului Nou Lunar, care este unul dintre cele mai mari din sudul Californiei.

×
x close