Ucrainei i se potrivește cel mai bine modelul elvețian de formare a forțelor armate, este de părere ministrul ucrainean al apărării, Valeri Gheletei, informează AGERPRES.
"Cel mai mult ucrainenilor li se potrivește modelul elvețian'', a spus Gheletei, subliniind că aceste model îi va permite fiecărui ucrainean să se ridice în apărarea țării, într-un moment de pericol. ''Fiecare ucrainean trebuie să-și știe locul pe timp de război sau de război hibrid. Fiecare cetățean trebuie să înțeleagă foarte bine unde trebuie să se afle, în spatele cărui punct de control, al cărei cârme'', a declarat ministrul apărării al Ucrainei.
Potrivit lui Gheletei, militarii ucraineni știu foarte bine care este dușmanul Ucrainei, însă deocamdată nu se poate vorbi despre o reformare rapidă a armatei.
La 23 august, cabinetul de miniștri al Ucrainei l-a însărcinat pe Gheletei să semneze un acord cu Lituania și Polonia în vederea înființării unei unități militare comune.