Conflictul dintre israelieni și palestinieni se amplifică, în pofida tuturor apelurilor internaționale la calm. După atacurile masive cu rachete, efectuate de islamiștii radicali asupra regiunii Tel Aviv, guvernul israelian a anunțat o ripostă militară dură.
Premierul Benjamin Netanyahu a anunțat că organizațiile palestiniene Hamas și Jihadul Islamic vor plăti scump pentru ultimele atacuri asupra Israelului.
"Această operațiune va fi una de durată, dar vom restaura securitatea cetățenilor israelieni."
“This is a crime. They were civilians.”
— Al Jazeera English (@AJEnglish) May 13, 2021
Palestinian health officials say three Palestinians were killed when a car was hit by an Israeli air raid in Gaza City on Wednesday. pic.twitter.com/5b6tZNw1Fv
Planurille de atac, momentan în stadiu incipient - nu au fost încă aprobate, vor fi prezentate liderilor din armata israeliană joi, care vor decide dacă le vor da mai departe spre aprobare guvernului israelian, a declarat un purtător de cuvânt al armatei.
Hamas a lansat rachete în Israel după ce ministrul Apărării israelian a promis să continue operațiunea militară din Gaza până când se va realiza „liniștea deplină”.
Mii de israelieni s-au adăpostit joi dimineață după ce s-au auzit sirenele de avertizare în capitala economică Tel Aviv, dar și în valea Jezreel din nord, prima dată când s-a întâmplat de când s-au intensificat tulburările săptămâna aceasta.
De luni, armata israeliană a efectuat sute de atacuri aeriene în Gaza, ucigând patru comandanți înalți ai Hamas și agenți Hamas. Au fost vizate două clădiri înalte care conțin apartamente și birouri în orașul Gaza.
Cel puțin 67 de persoane au fost ucise în Gaza de când violența a escaladat luni, potrivit ministerului Sănătății.
Șapte persoane au fost ucise în Israel, au spus oficialii medicali.
Netanyahu a spus că guvernul își va folosi toată puterea pentru a proteja Israelul de dușmani din exterior și de cei care provoacă revolte în interior.
Autoritatea Palestiniană a condamnat "agresiunea militară" a Israelului într-un tweet, spunând că "traumatizează o populație deja asediată de 2 milioane de oameni".
Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a transmis sprijinul său ferm pentru securitatea Israelului și pentru „dreptul Israelului de a se apăra”, după raidurile și violențele din ultimele zile în care au fost uciși oameni în Israel și în Fâșia Gaza, în cadrul unei convorbiri pe care a avut-o miercuri cu prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu.
Hady Amr, înalt oficial al Departamentului de Stat al Statelor Unite, va merge în Orientul Mijlociu, unde va avea discuții cu liderii ambelor tabere în scopul opririi escaladării conflictului.
Ministrul israelian al Apărării, Benny Gantz, a anunțat însă că operațiunile militare vor continua.
„Israelul nu se pregătește pentru încetarea focului. Momentan nu există o dată pentru încheierea operațiunii. Numai când obținem o liniște deplină putem vorbi despre calm”, a declarat Gantz.
De asemenea, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a declarat că se așteaptă ca luptele să se intensifice.
De când ostilitățile s-au intensificat luni seara, Hamas a lansat aproximativ 1.500 de rachete din Gaza pe teritoriul israelian, conform celei mai recente estimări a armatei israeliene.
Lansarea a aproximativ 350 de rachete a eșuat, în timp ce alte sute au fost interceptate de sistemul de apărare aeriană Iron Dome din Israel, a spus armata, potrivit The Guardian.
Armata israeliană a declarat că a ucis patru comandanți înalți ai Hamas într-o „operațiune complexă și de prima natură”, împreună cu serviciul de securitate Shin Bet.
Printre cei decedați se numărau Bassem Issa, comandantul brigăzii orașului Gaza, șeful comandamentului cibernetic și șeful rețelei de producție Hamas.