Israelul va primi în curând „un răspuns puternic și clar” la uciderea liderului Hamas, Ismail Haniyeh, la Teheran, a declarat miercuri comandantul șef al armatei iraniene, Abdolrahim Mousavi. Între timp, companiile aeriene din Egipt au fost informate că le este interzis să survoleze spațiul aerian iranian în noaptea de miercuri spre joi, într-un interval de trei ore, scrie The Jerusalem Post.
Mousavi a făcut aceste declarații la o ceremonie de comemorare a Zilei Jurnalistului în Bandar Abbas, un oraș-port din sudul Iranului.
„Regimul sionist va primi în curând un răspuns puternic și clar și nu există nicio îndoială în acest sens”, a spus Mousavi, potrivit IRNA și Tasnim . „Este clar că și-au dat seama de viteza propriei distrugeri și vor să se salveze din mlaștină, dar cu siguranță nu se pot salva de la anihilare”.
Mousavi a lăudat, de asemenea, numirea lui Yahya Sinwar drept noul șef politic al Hamas.
Mousavi l-a numit pe Sinwar „un mare combatant în epoca contemporană” și a continuat spunând că numirea sa ca înlocuitor al lui Haniyeh înseamnă că Israelul nu va avea „nicio speranță pentru propriul viitor” și „se va prăbuși”.
Egiptul interzice zborurile deasupra Teheranului în această noapte
Egiptul a instruit toate companiile sale aeriene să evite spațiul aerian iranian pentru o perioadă de trei ore, joi dimineața devreme, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Iran, transmite The Jerusalem Post.
NOTAM, o notificare de siguranță oferită piloților miercuri arată că instrucțiunile vor fi în vigoare de la 1:00 am până la 4:00 am. (între 4:00 și 7:00, ora României)
„Toți transportatorii egipteni vor evita să survoleze Teheranul. Niciun plan de zbor nu va fi acceptat pentru a survola acest teritoriu”, se arată în anunț, referindu-se la perioada de trei ore prevăzută.
Multe companii aeriene își revizuiesc programul pentru a evita spațiul aerian iranian și libanez, anulând, de asemenea, zborurile către Israel și Liban.
Țările din regiune, inclusiv Iordania, și-au închis spațiul aerian la începutul acestui an, pe fondul atacurilor aeriene asupra Israelului .