OAMENII PREŞEDINTELUI:
Aghiotantul, consilierul de presă, apropiaţi din staff-ul preşedintelui şi un număr limitat de ziarişti, în total o sută de persoane au privilegiul de a fi pasageri ai simbolului american - Air Force One.
În cea de-a doua aeronavă, pregătită oricând să ia locul avionului prezidenţial în caz de urgenţă, intră ceilalţi. De obicei, aici stă consilierul de securitate.
În avionul de transport sunt maşinile din coloana oficială. Sunt multe şi toate trebuie să fie pregătite să ajungă cu Air Force One oriunde în lume. Cu două ore înainte de sosirea preşedintelui american, sute de forţe de ordine au intrat pe poziţii, iar pe clădiri sniperii şi-au ocupat deja poziţiile. Totul pentru siguranţa celui mai puternic om din lume.
Maşini cu geamuri de 15 centimetri grosime, blindate, pregătite să reziste unui atac chimic sau bilologic, agenţi ai serviciilor secrete înarmaţi până în dinţi în fiecare colţ al traseului prezidenţial. Cea mai mare forţă de apărare formată vreodată pentru un om, dar şi cea mai bine plătită. Sunt serviciile secrete americane - antrenate şi perfecţionate după ce atacatorii le-au omorât 4 preşedinţi şi au atentat dur la viaţa altora.
Observator