O nouă unitate de apărare cibernetică va fi înfiinţată în cadrul Armatei SUA. Unitatea va proteja Statele Unite în faţa atacurilor cibernetice şi va avea şi un scop ofensiv, relatează
AFP. Unitatea va fi condusă de directorul Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA) Michael Rogers, va avea 6.200 de angajaţi şi urmează să fie deplin operaţională la orizontul lui 2016.
"Trebuie să recunoaştem cu toţii că sistemele noastre de informaţii sunt ameninţate de o varietate de persoane care doresc să pătrundă în aceste sisteme din diferite motive", a subliniat Michael Rogers în cursul conferinţei Billington Cybersecurity.
Noua unitate va consolida protecţia sistemelor informatice ale Pentagonului şi va ajuta la ameliorarea capacităţilor cibernetice ale centrelor de comandă ale armatei americane din întreaga lume, a mai spus Michael Rogers.
"Trebuie să plecăm de la principiul că există o dimensiune cibernetică în aproape toate scenariile la care suntem expuşi", a spus el.
Întrebat dacă această unitate va avea şi un rol ofensiv, Michael Rogers a precizat: "Încerc să mă asigur că Departamentul Apărării are la dispoziţia sa toată paleta de mijloace necesare dacă se ia decizia de a fi folosită" în acest sens.