Antena 3 CNN Externe Armata americană anunță că a lichidat încă patru lideri ai grupării teroriste ISIS

Armata americană anunță că a lichidat încă patru lideri ai grupării teroriste ISIS

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 09:42 14 Sep 2024 Modificat la 09:42 14 Sep 2024
Puscasi marini americani in uniforma de camuflaj cu pusti automate
Americanii au anunțat noi lovituri împotriva teroriștilor ISIS. Foto: Getty Images

Armata americană a anunţat, vineri, că în coordonare cu forţele de securitate irakiene, a efectuat un raid care a dus la moartea, la sfârşitul lunii august, a patru lideri ai grupării Stat Islamic (ISIS) în vestul Irakului, între care şi şeful operaţiunilor din această ţară, informează AFP, citată de Agerpres.

„Această operaţiune a vizat lideri ISIS şi a contribuit la perturbarea şi subminarea capacităţii sale de a organiza şi conduce operaţiuni”, a transmis Comandamentul SUA pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), adăugând că 14 membri ai ISIS au fost ucişi, în total, în acest raid făcut pe 29 august.

La două zile după raid, armata americană a anunţat că şapte soldaţi americani au fost răniţi într-o operaţiune de amploare desfăşurată cu forţele de securitate irakiene împotriva ISIS în vestul ţării.

Serviciile de informaţii irakiene au transmis că operaţiunea a avut loc după „mai mult de două luni de supraveghere prin mijloace umane şi tehnologice”, făcând posibilă localizarea a patru adăposturi folosite de teroriști.

Acestea au mai menţionat că este probabil ca printre cei ucişi în raid să fie „lideri de rang înalt”.

Potrivit CENTCOM, cei patru lideri ai organizaţiei din Irak ucişi sunt Ahmad Hamid Hussein Abd-al-Jalil al-Ithawi, şeful operaţiunilor în Irak; Abu Hammam, şeful operaţiunilor în vestul ţării; Abu-Ali al-Tunisi, şef dezvoltare tehnică; şi Shakir Abud Ahmad al-Issawi, responsabil pentru operaţiunile militare din vestul Irakului.

Irakul şi-a declarat „victoria” împotriva ISIS la sfârşitul anului 2017, dar celule jihadiste rămân active în ţară şi continuă să atace sporadic personalul armatei şi al poliţiei, în special în zonele rurale şi izolate, departe de marile oraşe.

Statele Unite au aproximativ 2.500 de militari în Irak şi aproape 900 în Siria, ca parte a coaliţiei internaţionale creată în 2014 pentru a lupta împotriva grupării teroriste Stat Islamic. Alianţa include personal din alte câteva ţări, în special Franţa şi Marea Britanie.

"CENTCOM rămâne angajată să asigure înfrângerea Statului Islamic, care continuă să ameninţe Statele Unite, pe aliaţii şi partenerii noştri, precum şi stabilitatea regională", a declarat şeful CENTCOM, generalul Erik Kurilla, citat în comunicatul de presă.

×
x close