Antena 3 CNN Externe Armata americană a declanşat cea mai mare ofensivă de la debutul războiului din Afganistan (VIDEO)

Armata americană a declanşat cea mai mare ofensivă de la debutul războiului din Afganistan (VIDEO)

1 minut de citit Publicat la 19:22 13 Feb 2010 Modificat la 19:22 13 Feb 2010
Armata americană a declanşat cea mai mare ofensivă de la debutul războiului din Afganistan (VIDEO)
Armata americană a lansat cel mai mare atac de la începutul războiului din Afganistan. Soldaţii vor să cucerească un oraş considerat a fi o adevărată fortăreaţă a insurgenţilor talibani.

Puşcaşii marini americani şi armata afgană au început ofensiva asupra oraşului Marjah. Localitatea din provincia Helmand este considerată o adevărată fortăreaţă a insurgenţilor talibani. Potrivit informaţiilor obţinute de armată, în oraşul cu 80.000 de locuitori se află între 400 şi 1.000 de insurgenţi. În plus, zona este minată, iar teroriştii au mii de bombe artizanale.

"Este o mişcare importantă. Marjah este o zonă importantă şi există mai multe probleme de rezolvat. O să ajutăm economia mondială şi lumea, în general, prin preluarea Marjah. În primul rând pentru că o să oprim traficul de heroină, aşa că infracţionalitatea va scădea. Nu ajutăm numai Afganistanul, ci ajutăm comunităţi din toată lumea", a declarat caporalul Kevin Marburger.

Operaţiunea este cea mai mare de la începutul conflictului din Afganistan. Forţele armate vor să preia Marjah pentru a restabili controlul guvernamental asupra zonei. Soldaţii americani sunt ajutaţi de cei britanici şi canadieni, care vor ataca zonele din jurul oraşului. Experţii militari spun că dacă ofensiva reuşeşte, aliaţii vor prelua controlul asupra provinciei Helmand, controlată de insurgenţii talibani.



Antena 3

×
Etichete: Afganistan
x close