Ariel Sharon, care a fost în comă opt ani, era un bărbat care avea un plan grandios, acela de a fixa frontierele Israelului şi care ar fi putut influenţa conflictul israeliano-palestinian dacă şi-ar fi putut duce mandatul la bun sfârşit, relatează AFP, conform Mediafax.
Sharon a fost victima unui atac cerebral la 4 ianuarie 2006, starea de sănătate a fostului pilon al dreptei israeliene s-a agravat brusc în urma unei intervenţii chirurgicale.
Spitalul Tel Hashomer, situat în apropiere de Tel-Aviv, anunţa pe 2 ianuarie 2014 că mai multe organe vitale au încetat să îi mai funcţioneze normal.
Născut la 27 februarie 1928 în Palestina aflată sub mandat britanic, Ariel Sharon a fost braţul drept al fondatorului istoric al dreptei naţionaliste, Menahem Begin, preluând puterea în 1977 şi revoluţionând peisajul politic israelian.
Sharon a ordonat evacuarea Fâşiei Gaza în 2005, după 38 de ani de ocupaţie, în timp ce nimeni înaintea lui nu a îndrăznit să se atingă de colonii.
Anterior, el a fost campionul colonizării. Dar, mai târziu, a ajuns la concluzia că Israelul trebuie să renunţe la păstrarea tuturor teritoriilor cucerite în timpul războiului din iunie 1967 dacă vrea să rămână un stat "evreu democratic".
Unele dintre acţiunile sale au generat ura palestinienilor, oprobiul comunităţii internaţionale şi critici vehemente în Israel. Dar retragerea din Fâşia Gaza i-a adus laude.
Înaintea acestei decizii, el a fost un lider militar implacabil.
La îndemnul său, în timp ce era ministru al Apărării, Israelul se implică în 1982 într-o interminabilă şi dezastruoasă invazie a Libanului ce urmărea să îl alunge din această ţară pe Yasser Arafat, liderul istoric al palestinienilor.
O comisie de anchetă oficială va conchide că el este responsabil pentru că nu a prevăzut şi nu a împiedicat masacrele din taberele de refugiaţi palestinieni din Sabra şi Shatila din septembrie 1982, comise de o miliţie creştină aliată Israelului. El este constrâns să demisioneze.
Impulsiv, războinic şi cu un umor acid, el a închis uşa, în noiembrie 2005, Likud, unde era contestat pentru crearea partidului de centru Kadima şi pentru că plănuia alte retrageri din Cisiordania.
Născut din părinţi originari din Belarus, Ariel Sharon a demonstrat de-a lungul carierei sale în armată, unde a intrat la vârsta de 17 ani şi a fost de două rănit, un gust pronunţat pentru metodele expeditive.
Şi nu numai datorită fizicului său impozant a fost supranumit "buldozerul".
Aflat la conducerea unităţii 101 de comando, apoi a unei unităţi de paraşutişti, el a lansat operaţiuni punitive, dintre care cea mai sângeroasă s-a soldat în 1953 cu moartea a circa 60 de civili în oraşul palestinian Kibya.
În 1969, acest adept al forţei sparge pentru mai mulţi ani rezistenţa palestiniană la Gaza prin operaţiuni de comando.
În timpul războiului din octombrie 1973, el îşi demonstrează din nou capacităţile militare trecând canalul Suez şi încercuind armata egipteană printr-o manevră îndrăzneaţă.
La 28 septembrie 2000, vizita sa pe esplanada moscheilor din Ierusalimul de Est, al treilea loc sfânt al islamului, pune gaz pe foc. A doua intifida izbucneşte în ziua următoare.
Dar Sharon nu vede în aceasta decât una dintre întâmplările unui "război de 100 de ani" împotriva sionismului şi Israelului. Promiţând să zdrobească revolta palestiniană, el este ales triumfal în funcţia de premier la 6 februarie 2001, apoi reales la 28 ianuarie 2003.
El voia o separare de palestinieni, potrivit condiţiilor fixate de Israel. Aceasta era misiunea istorică pe care spera să o îndeplinească el.
Dar de la atacul cerebral suferit, fostul om puternic al Israelului a căzut puţin câte puţin în uitare, vegheat de familie pe patul de spital. Numele său nu mai apare decât rar în presă.
